Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com



Masina destinului

Masina destinului

„Se spune despre dragoste ca e mai presus de orice, mai puternica decît oricine. Nu stiam de ce spun oamenii asta, insa acum am aflat. Sunt indragostita! Ma simt ca si cum as fi pasit pe un pod de lumina, de lumina ce duce spre infinit spre un infinit... ce in mod ciudat, parca-s eu, parca imi apartine si totusi in el e intreaga lume. Insa... mie, nu-mi trebuie toata acea lume pentru ca eu in acest infinit te caut de fapt doar pe tine.
Inseamna ca e adevarat ce-am citit prin cartile de iubire... E atat de real faptul, ca iubirea e infinitul din noi ce cauta mereu un alt infinit.
Dragostea e ceva la fel de inexplicabil ca si Universul si îi este asemanatoare, nu doar prin acest lucru, ci prin imensitatea ei. Parca zbor pe aripi de lumina insufletite de gandul spre tine...
Eu sunt fata ce-ar vrea sa-ti daruiasca viata ei, asa cum este ea. Departe de perfectiune, pentru ca eu nu sunt perfecta, eu nu sunt fata din vis, eu nu stiu daca sunt nici macar fata din visele tale, eu sunt doar fata ce-ti poate darui dragostea sa.
Eu sunt cea care sunt imperfecta.
Dar dragostea este perfecta... ea... da.”

Ely se opri din scris si gandul o purta spre cel pe care il iubea, spre Alex. Mai fusese indragostita, dar acum era altceva, Alex era pentru ea altfel. Stia ca atunci cand ne indragostim totul e altfel, dar uneori si acest altfel, e mai altfel ca altadat... Alex o incredintase de iubirea lui si totusi pleca. E drept, doar pentru doua luni, dar nu este usor cand floarea dragostei abia s-a deschis si sufletul tanjeste sa-i savureze parfumul ce se ridica proaspat si misteris spre cerul sufletului, spre un cer inalt...

Alex isi puse in geamantan ultimul pulover, lasa capacul si trase fermoarul, apoi se aseza jos ingandurat. Se ridica imediat, nervos si se privi in oglinda. Nelinistea i se citea pe fata, si o negura cenusie ii apasa sufletul. Hm... ciudat, ar fi trebuit sa se bucure. Ar fi trebuit sa fie fericit, primea un post de conducere, un salariu cum multi nici un indraznesc sa viseze intr-o tara ca asta. Exista insa un mic inconvenient, postul era in alt oras. Nici o problema i se asigura cazarea pe termenul contractului, adica fix 2 ani. Ca tanar absolvent era mana cereasca si totusi de ce cerul sufletului sau nu-i spunea asa...
Era dorinta lui sa lucreze in domeniu, dar nu-si dorise sa paraseasca orasul natal. In fond erau destule posturi si in capitala.
„Da... dar nu platite asa...”, auzea el cuvintele mamei sale. „Daca pierzi aceasta ocazie se-alege praful de viata ta!”
„Si totusi locul meu nu mi se pare a fi acolo...”, ii spunea inima.
Ar mai fi fost si aici o alternativa, mai gasese un job, dar nu era un post prea bine platit, si-apoi contractul era temporar.
„Nici prin gand sa nu-ti treaca sa alegi asta! Noi am muncit ptr tine, ca sa faci facultatea asta. Vrem sa te vedem fericit...”
Dar oare ce e fericirea?, se intreba Alex de cateva zile. Crezuse ca fericirea e sa-ti termini facultatea, sa te indragosteti, sa-ti faci o familie... sa ai un post bine platiti... sa fii la casa ta... Sau... pur si simplu o stare de bine.
De ce oare el acum n-o simtea?
Nu... Ceva nu era in ordine. Terminase facultatea, se indragostise, da... in fine... nu chiar in ordinea asta, se indragostise inainte cu 3 luni de a termina facultatea si... acum, totul parea terminat. El trebuia sa plece departe pentru ca i se oferise un post bine platit. Si asta facea. La insistentele parintilor, in special la insistenta mamei sale.
Hm... prietenii il invidiau. Oare de ce simtea ca ar trebui de fapt sa-l sustina, sa-l consoleze cumva.
Dragostea... Ely... ea era „vinovata” ptr toate. Pe ea nu o putea lasa aici, ca nu-l lasa inima, pe ea nu o putea lua cu el ca nu-l lasa situatia.
O intrebase o data daca ar pleca din capitala pentru un timp intr-un oras de provincie. Nu... Ely nu putea pleca, ptr ca nu-si terminase scoala, mai avea inca doi ani de facultate. Si-apoi de ce sa plece, nici nu-si dorea asa ceva.
- De ce? il intrebase ea.
- Nimic, ii replicase el.
Nimic nu-i spusese nici acum, ci doar ca pleaca pentru un curs de doua luni... Ely se intristase enorm, iar el nu indraznise sa-i spuna adevarul. Nu dorea s-o tulbure mai rau. Daca ar fi stiut ca e vorba de doi ani, ar fi plans, iar el nu i-ar fi putut suporta lacrimile.
Alex isi lua la revedere de la ai sai, si se sui in masina.
- Lasa... ca totul trece. O sa ne fie dor de tine, dar cariera e mai importanta ca orice si mai ales un post asa bine platit nu trebuie refuzat.
- Bine mama, cum spui tu...
Alex porni spre Timisoara cu sufletul inegurat. O intrebare isi facu loc printre ganduri... Oare acela era drumul lui?

La cea tarziu, in noapte, Ely isi deschise jurnalul. Ii placea sa fie singura cu ea, cu paginile albe in care isi intalnea gandurile sale, in care vorbea cu Cerul, cu sufletul, cu divinitatea din ea. Iar toate acestea o asteptau, o ascultau cu atentie, si intr-un fel tainic ii raspundeau.
Ii era deja dor de Alex si totusi se consola ca doua luni nu-s doi ani... Atat de dor... incat imagini recente cu el o asaltau.

Scrise intai data ca intotdeauna: 29 septembrie

„Da, traiesc totul cu o intensitate mult mai puternica. Lumina, dansul, iubirea pentru barbatul de care m-am îndragostit.Ochii lui albastri ma privesc iradiind dorinta.Sageti de culoarea cerului îmi strapung fiinta trezindu-mi focul pasiunii ce arde înabusit soptind numele lui. Un nume printre alte zeci, mii, un nume pe care-l poarta si altii si totusi pe care cînd îl aud ma gindesc doar la el, la ochii nascuti din cer si mare, din gheata si aripi de soare.
Acum simt nevoia sa spun: te iubesc. E ca o chemare crescendo, e ca un zbor.Te iubesc, te iubesc, te iubesc.
Si ce…!
Am chef sa-ti vad mîinile tale puternice cum conduc masina, cum mergi înainte ca un capitan al unui vas nevazut, ca un înger venit pe o astronava, ca un print teleportat în secolul 20.
Iubitule…
Simt nevoia sa-ti spun iubitule si sa m-arunc in bratele tale c-antr-o mare de lumina. Iubitule simt nevoia sa-ti soptesc numele ca o chemare, ca o vraja, simt nevoia sa te vad, acum, aici, mereu.
Iubitule ma pierd în sîngele tau, ma regasesc în visele tale, ma ratacesc printre cuvinte si priviri si ma adun cînd îmi rostesti numele…
Iubitule…stiu ca ma iubesti si tu...
Nu e doar o chemare, e glasul dorintei, al puterii ce ne-a unit, al vrajii în care m-ai prins. Iubitule… sunt a ta si lumina nascuta din iubire îti va îndruma pasii iar catre casa mea.
Iubitule… Si totusi te simt nelinistit... De ce oare...?

Nu... Simt ca ma sufoc! Ce naiba caut eu aici!
In ceas de seara, marele oras il intampina agitat. Cautase pe multe strazi si desi harta era clara drumurile pareau ca duc in alta parte. Se opri la o intersectie sa intrebe pe cineva unde e strada pe care o cauta.
Ce strada? N-am auzit? Unde doriti sa ajungeti de fapt...?
La... eu... Lasati...
Uitase strada, desi o stia foarte bine, repetase de nenumarate ori in gand adresa locuintei sale de servici.
Unde vreau de fapt sa ajung? Locul meu nu e aici, ii spuse gandul. Postul celalalt mi-era destinat. Ce sa fac...

Ely lasa jurnalul si incepu sa se roage. Aprinse o lumanare, inchise ochii si isi incepu rugaciunea cu Tatal nostru, asa cum facea de fiecare data. Apoi recita cei 3 Psalmi, asa cum facea de fiecare data. Iar apoi se ruga deschizandu-si pur si simplu sufletul catre divinitate. Simtea ca trebuie sa se roage pentru Alex, pentru nelinistea ce o simtea, pentru ca ceva ii spunea ca in acel moment el avea nevoie de indrumare. Inchise ochii si se lasa inconjurata de lumina blinda a pacii ce izvora din cel mai inalt cer al sufletului. Se ruga ca Dumnezeu sa-i dea intelepciune divina lui Alex, sa-i dea iubire in suflet si sa aduca Lumina calauzitoare in inima sa.

Multumesc, ma descurc..., striga el ridicand geamul masinii, insa celalalt participant la trafic plecase deja.
Alex coti spre stanga si intra pe o straduta laturalnica. Acum putea merge incet... Simti deodata un dor imens pentru Ely, si zambi in sinea sa. Realiza ca intotdeauna zambeste cand se gandeste la ea. Apoi se gandi la noul lui job, si simti o apasare in dreptul inimii, ba mai mult simti ca munca pe care si-o asumase era mult peste capacitatile lui de incepatator. Nu, nu era doar o scuza, stia ca locul lui nu era pur si simplu acolo. Nu... Nu din cauza lui Ely!
Isi imagina furia mamei sale cand il va vedea ca s-a intors, mirarea tatalui sau, zambetele ironice ale colegilor, si... fericirea de pe chipul lui Ely... Dar toate astea apartineau lumii, lumii din jurul lui, lumii ce nu era el. Era doar cealalta parte a sa. Dar el...?
Exista cineva acolo, undeva in dreptul inimii sale, care striga in gura mare ca vrea sa fie ascultat si iubit, striga ca vrea sa i se acorde atentie. Iar acela era cineva foarte apropiat, era el. Era vocea propriul Sine.
„Da, te ascult, stiu cine esti si vreau sa stiu si ce vrei... Tu esti vocea sufletului meu... Tu esti de fapt eu... Eu... Eu....”
„Tu..., ii spuse vocea inimii, vrei sa alegi tu, sa-ti alegi singur drumul in viata. Asta vrei. Sa folosesti comoara infinita numita libertate, sa folosesti lumina ce te calauzeste pe calea ta, doar a ta. Sa nu traiesti nici pentru a implini visele neimplinite ale mamei, nici pentru a fi superior pentru o clipa efemera colegilor tai, nici pentru a trimite un suras dispretuitor oamenilor din viteza unei masini puternice, nu... tu nu vrei sa muncesti nici pentru calatorii, nici pentru bani, nici pentru a o bucura pe Ely, si a fi cu ea, doar cu ea. Da nici chiar pentru ea. Tu vrei sa fii tu... Doar tu... tu si calea ta. Adevarata ta cale...”
Alex isi auzise cu claritate vocea sufletului si din toata fiinta sa o confirma. Desi deseori aceste fraze se tot repetasera in gandurile sale, parea a fi prima oara cand le intelegea sensul si adevarul lor simplu. Intelegea adevarul ascuns in cuvintele: O viata construita de altii, nu este viata ta.
Simti un val de iubire, de pace... ceva minunat ce venea de undeva de departe... si dorinta de a se intoarce acasa.
„Vreau doar sa fiu eu, iar eu nu sunt cel ce doreste sa fie aici, acum. Vreau sa-mi aleg singur drumul. Sa-mi conduc masina destinului pe calea mea.”
Si atunci facu un gest plin de curaj. Alex intoarse masina si iesi din nou in bulevard. Acum stia... El conducea masina destinului sau. Alesese si mergea pe propriul sau drum.
- Spre Bucuresti va rog...
-Tineti tot inainte si-apoi prima la stanga...

Spre dimineata Ely ii deschise usa si surprinsa, crezand ca nu s-a trezit inca din vis, ii spune totusi simplu: Bine-ai venit!

Carla von Vlad

Lumea Spirituala Click to join lumea_spirituala@yahoogroup.com

fluturas

Descopera magia ascunsa in sufletul tau...

Cititorii fideli ai site-ului Lumea spirituala ma cunosc deja prin scrierile mele, la fel si cei ce mi-au citit cartile de spiritualitate si romanele initiatice. Lumea sufletului nu este decat o sora a primului meu site, o sora mai mica, la fel de frumosa, la fel de nazdravana, avand si ea aceeasi menire, respectiv raspandirea cunosterii. Nu o fac chiar in mod gratuit… Am si eu un oarece interes, doresc sa traiesc intr-o lume mai buna. (continuarea aici)


Pasarea Pheonix

De ce e necesar un maestru…

Este o certitudine ca avem in noi samanta perfectiunii, e sadinta in noi, ascunsa undeva in adancurile sufletului, stim instinctiv despre ea, pentru ca o simtim ca pe un dor…. Un dor de ceva, ceva numit FERICIRE. Sa cauti fericirea este programul divin. (continuarea aici)