Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com



Dincolo de perfectiune

Dincolo de perfectiune

-fragmente-

Mi-am dat seama că jurnalul ei, era mai mult decât un jurnal, că în acele pagini îngălbenite de vreme e cuprins spiritul acelor vremuri schimbatoare din anii 90, spiritul studenţiei noastre şi sufletul viu al acelui timp plin de farmec. Şi... sufletul ei, întreg.
Pentru o clipă m-am întrebat dacă povestea ei de dragoste cu celebrul politicin a existat cu adevărat. Părea o poveste de vis... Părea o iubire ireal de frumoasă, romantică... cu aşteptări, cu speranţe, cu mult prea puţine întâlniri, dar un charm ce puţine iubiri l-au trăit.
Printre nenumărate ploi şi lumânări parfumate i-am citit povestea, iar prin empatie am trăit alături de ea totul. Era un tablou frumos şi aparte, un tablou care nu trebuia să rămână vazut doar de câteva perechi de ochi, ci trebuia expus pentru a fi admirat de toţi. Aşa mi-a spus Creatorul.
Pot spune că în acea iubire am descoperit lumina... Lumina ce nu trebuie ţinută sub obroc.
Şi-atunci i-am propus să-l publice.
N-a vrut.
Atunci i-am propus să facem din el o carte.
A spus da.

"Parcă am fi într-o adunare de primi miniştri, Doamne ce-nseamnă să fii liber după patruzeci de ani de încătuşare morală, ideologică, chiar şi materială!"
Ora la care era programat mitingul trecuse de mult, dar liderii se lăsau aşteptaţi. Oamenii deveniseră agitaţi, nerăbdători. Căldura degajată de fiinţele aflate mult prea aproape una de alta, la care se adăuga şi soarele care nepăsător îşi trimetea razele pretutindeni, făceau atmosfera aproape insuportabilă .
- De ce naiba întârzie atât !, zise Cristine cu voce tare pierzându-şi răbdarea.
- Aşa fac ei mereu, îi răspunse o femeie îmbrăcată în negru, cu o bentiţă neagră pe cap ca de doliu. Aşa au făcut şi săptămîna trecută la casa de cultură, şi mai demult la Ploieşti.
- Aţi fost la Ploieşti la miting?, întrebă Cristine mirată.
- Da, atunci am avut liber şi am mers să-i văd şi să-i aud, spuse femeia entuziasmată. Vorbesc atât de frumos.Sunt intelectuali, deştepţi.
- Şi v-aţi dus special pentru asta la Ploieşti?, întrebă Cristine nevenindu-i să creadă.
- Da, cu autocarul lor. Ştiţi, au un autocar cu care poate să meargă lumea cu ei în campanie electorală... Sunt nişte oameni atât de buni... De i-ar ajuta Dumnezeu să câştige alegerile..., spuse pe-un ton melancolic si admirativ.
Discuţia fu întreruptă de uralele mulţimii. Femeia se întoarse spre tribună şi într-o clipă Cristine o văzu agitând mâna dreaptă şi strigând cât o ţineau plămânii numele partidului preferat. Mulţimea părea un vulcan în erupţie. Liderii de la tribună priveau victorioşi afişâd zâmbete teatrale şi agitându-şi mâinile răspunzând astfel mulţimii. Ovaţiile încetară la îndemnul lor şi discursul începu. Cristine avea o senzaţie stranie, pe care pe moment nu şi-o putu explica. Ştia că e doar un sentiment de incomfort. Nu-i plăcea că se afla în mijlocul acelei mulţimi exaltate. Ea nu simţea entuziasmul lor ce i se părea copilăresc, bizar şi de prost gust. Îşi aminti că fusese mai demult cu un prieten pe un stadion la un meci de fotbal. Acum era ceva asemănător, numai că atunci şi ea era entuziasmată de jocul echipei preferate. Acum era altfel, echipa preferată o privea de sus, iar jocului părea că îi lipseşte transparenţa şi fair play-ul.
Cuvinte făcute să meargă la inimile naive şi încălzite de speranţă ale românilor, curgeau ca un fluviu ce înconjura oamenii ce ascultau fascinaţi. La o pauză câţiva încercară să ajungă cât mai aproape de tribună. Din faţă oamenii de ordine îi împinseră înapoi. Mulţimea se clătină ca un val uriaş. Inapoi, înainte şi iar înapoi.
- Da nu vă mai împingeţi aşa!, se auzi deodată o voce puternică de bărbat. Vocea fusese atât de puternică încît Paul se opri din discurs şi privid atent în jos spre oameni spuse :
- Rog oamenii de ordine să facă într-adevăr ordine, nu dezodine. Vă rog nu mai împingeţi lumea... Vă rog frumos fiţi civilizaţi !

- Se-nping în tribună şi-o s-o răstoarne !, strigă unul din "oamenii de ordine", dar prea încet ca Paul să-l fi putut auzi. La auzul vorbelor lui Paul un strigăt de aprobare izbucni din rândurile mulţimii care apoi scandă numele lui de câteva ori. Discursul continuă. Era ca un descântec ce promitea o viaţă mai bună. Dacă oamenii vor munci..., dacă vor fi uniţi..., dacă vor avea răbdare şi încredere..., dacă vom înţelege cât de grea e moştenirea lăsată de vechiul regim... Iar acel "dacă" foarte des repetat nu mai conta pentru ei.
Chipul frumos şi aliura de luptător a lui Paul contribuia la creşterea încrederii lor. Americanii numesc asta simplu « charismă », îar românii simţeau o disperată nevoie de farmec. Fuseseră lipsiţi atâta timp de el. Sufletele lor sentimentale şi bune aveau nevoie de speranţă, de visare. Imaginea lui era cea a unui romantic cavaler al dreptăţii ce le promitea un ţinut al fericirii şi le dădea speranţa că... prin magia lui dacă îl vor urma, îi va transporta direct acolo.
Alături de el oamenii veniţi acolo de bunăvoie se simţeau şi ei mici eroi... Simţeau că trăiesc cu adevărat, că sunt importanţi, că sunt ascultaţi, deşi nu erau decât simpli ascultători.
Cristine îl privea atent cât vorbea. Apoi îl privi când asculta discursul celorlalţi. De fapt nu asculta, vorbea în şoaptă cu un coleg. Ea era poate singura din acea piaţă care nu striga lozinci şi nu-şi agita mâinile. Pînă şi Teo fusese luat de val. Strigase de vreo câteva ori. Ea însă, doar privea şi asculta. I se păru că acest fapt atrăsese de câteva ori privirea lui Paul. O privire de câteva clipe, ca o rază îndreptată direct către privirea ei.
„Cred că mi se pare, îşi zise ea, că el se uită la mine oarecum mirat că stau atât de liniştită. Cred că a observat lucrul ăsta. Ar putea crede că sunt ziaristă, ori că sunt cu opoziţia şi am venit să spionez. Dar ce contează ce crede el... Nu ştiu... Poate conteaza, poate ca totul contează. Acum am un sentiment straniu, ciudat, sunt chiar convinsă că într-o zi o sa-l cunoasc. Partidul lui e singurul din care mi-ar plăcea să fac parte... Nu sunt perfecţi şi eroi cum îi văd oamenii ăştia, dar sunt mai buni decât ceilalţi, de asta sunt convinsă. Iar el... el pare un om sensibil, cu care poţi sta de vorbă altfel decât cu alţii. E altfel. E un suflet deosebit."
Zâmbi în sinea ei încântată de ideea că el o privise.
Deşi mai erau câţiva membri ai partidului care nu-şi citiseră discursul, oamenii începură să se risipească, umplând aleile parcului din spatele tribunei. Cristine şi Teo plecară şi ei. Se duseră să se plimbe prin parc ca să evite aglomeraţia de la metrou.
Parcul arăta jalnic după invazia mulţimii care nu-i respectase frumusetea. Trandafiri rupţi zăceau pe jos pe jumătate ofiliţi. Alţii erau ţinuţi cu eleganţă de fAnei, ce nu aveau prea multe ocazii să miroasă un trandafir. Oricum majoritatea erau rupţi direct din grădinile parcului. La ţâşnitorile de apă se făcuse ceea ce popular se cheamă "coadă". Cristinei îi era sete şi fu nevoită să aştepte şi ea la râd, la singura sursă de apă din zona unde îşi putea potoli setea.

Dacă imaginea ţării noastre e reflectată aşa cum e, ca fiind încă sub influenţă comunistă, că asta se vehiculează acum prin toată presa internaţională, asta este opera presei! Dar presa e întotdeauna plătită de cineva... Acei cineva... sunt conducătorii din umbră. Iar voi ziariştii, sunteţi avocaţii sau mai bine zis purtătorii de cuvânt ai conducătorilor din umbră. Ce ordine oare o să mai dea? Ce ne mai pregătesc.Ştiti voi pentru cine lucraţi? "
“Şi lui îi e frică de presă...”, îşi spuse Cristine. “Pentru ei totuşi nu cred că are importanţă cu cine se culcă el !” Dar apoi vocea gândului îi răspunse: „Are importanţă, pentru că astfel că îl pot santaja. Şi printr-un scandal sexul poţi distruge un om politic, dacă nu ai altă armă împotriva lui... Deocamdată asta e lumea în care trăim, o lume a ipocriziei. O să se schimbe... sunt convinsă. Dar mai sunt câţiva ani până atunci... De-asta iubirea e interzisă. De-asta se induc omenilor aceste idei...”

- Asta cam aşa e... Poate că iubirea voastră a început prea... devreme. Paul a ales politica şi imaginea politicianului perfect, dar în sufletul lui era nefericit. Tu ai avut curajul să iubeşti cu toate piedicile ce au existat în calea ta. Ai mers mai departe, ţi-ai urmărit visul... Numai că atunci când ai ajuns lângă omul iubit şi l-ai cunoscut mai bine, ai văzut că imaginea iubirii perfecte s-a risipit ca un fum.
- În primul rând nu ştiu dacă am ales. Cred că n-aş fi putut să aleg altfel. Apoi nu l-am văzut niciodată un om perfect. Dar iubirea pentru el da. Recunosc a fost perfectă...

Fragmente din romanul initiatic: "Dincolo de perfectiunei",

autor: Carla von Vlad

COMANDĂ AICI

Lumea Spirituala Click to join lumea_spirituala@yahoogroup.com

fluturas

Descopera magia ascunsa in sufletul tau...

Cititorii fideli ai site-ului Lumea spirituala ma cunosc deja prin scrierile mele, la fel si cei ce mi-au citit cartile de spiritualitate si romanele initiatice. Lumea sufletului nu este decat o sora a primului meu site, o sora mai mica, la fel de frumosa, la fel de nazdravana, avand si ea aceeasi menire, respectiv raspandirea cunosterii. Nu o fac chiar in mod gratuit… Am si eu un oarece interes, doresc sa traiesc intr-o lume mai buna. Ma adresez oamenilor ce sunt in cautarea comorii magice ascunse in sufletul lor. (continuarea aici)


Pasarea Pheonix

De ce e necesar un maestru…

Este o certitudine ca avem in noi samanta perfectiunii, e sadinta in noi, ascunsa undeva in adancurile sufletului, stim instinctiv despre ea, pentru ca o simtim ca pe un dor…. Un dor de ceva, ceva numit FERICIRE. Sa cauti fericirea este programul divin. (continuarea aici)