Home

CSS Nested Menus Css3Menu.com




Aici si acum

Nufar alb Trăim vremuri deosebite, iar acest lucru devine o certitudine prin simplul fapt că accesul la cunoașterea spirituală nu mai este îngrădit de nimic, cu excepția propriilor alegeri. Avem cărți, site-uri, maestri spirituali, seminarii, cursuri, chiar și descoperiri științifice, conferințe care îi învață pe oameni despre splendoarea divinității și nu în cele din urmă despre splendoarea ce stă ascunsă în fiecare din noi. Trebuie doar să alegem să facem pașii pe cale. Și să alegem calea care trebuie… calea personală și unică.

Știu că drumul nu e ușor, însă e extrem de frumos…

Trăim acele vremuri speciale, vremuri demult prezise, când lumina spirituală nu mai este ascunsă sub obroc, însă tocmai din cauza acestui fapt întunericul vine puternic din urmă și caută și el să-și facă simțită prezența în moduri uneori destul de atractive, de înșelătoare, având deseori o strălucire ce la o primă privire poate fi confundată cu strălucirea pură a luminii, însă nu e decât o strălucire falsă, iluzorie.

Am pornit la drum în urmă cu aproape 20 de ani. Nu știam unde voi ajunge și nici nu îmi creasem un țel. Vroiam să știu, să cunosc… vroiam ceva nenumit, nu știam exact ce.

Acum știu că îl căutam pe Dumnezeu și l-am găsit. Acum știu ce ESTE DUMNEZEU însă nu pot să-L exprim în cuvinte… El cuprinde cuvintele toate însă cuvântul nu-L poate cuprinde pe El…

Am învățat că legile spirituale nu sunt doar cele binecunoscute din cărți: legea atracției, legea rezonanței, legea iubirii și iertării… Am înțeles că acestea sunt doar principii universale, că fiecare are detalii, zeci de detalii sepcifice ce numai viața, experienta, studiul serios al fiecărui caz, și al cărților, dar mai ales trăirea, te poate ajuta să înțelegi cum funcționează legile divine pentru fiecare caz particular în parte. Iar fiecare caz este de fapt UN OM, o situație…

Suntem uniți și facem parte din ÎNTREG și totuși suntem UNICI. Pare paradoxal și absurd însă uneori legile funcționează diferit pentru fiecare din noi.

Fiecare om este un Univers întreg, fiecare e o planetă pe care legile cosmice funcționează în modul lor specific. Sunt asemănătoare, nu identice. Așa suntem și noi. În timp am învățat să văd acest specific, să fac diferența, să nuanțez…

Am ales să-mi împărtășesc această cunoaștere, prin situl Lumea spirituala, prin cărțile pe care le-am scris, prin cursuri, inițieri până la un anumit nivel… NU… nu spun că sunt deținătoarea adevărului absolut, și ȘTIU că nici un om nu e. Însă ȘTIU că ADEVARUL E SIMPLU. Acel adevăr de care avem nevoie e simplu și la îndemâna tuturor. Trebuie doar să ridicăm vălul și vom putea să-l vedem.

Din acest motiv am ales să fiu ghid celor ce vor să parcurgă drumul pe care în urmă cu ani am ales să-l parcurg și l-am parcurs și eu… Am avut și eu ghizii mei. Nu, nu e vorba despre același drum, e vorba doar despre același țel – ADEVĂRUL. El adevărul propriului SINE e acel pisc de munte învăluit în soare și ceață, acel vârf ce ne cheamă, dar care pentru unii este încă ascuns sub neguri și nori.

Am ales să merg alături de fiecare… alături pe drumul spre vărf, însă cu fiecare pe drumul său personal și special. Un drum unic, un drum fascinant, pentru că e un drum numit viață.

Mărturisesc că nu cunosc drumul ales de fiecare, însă am experiența călătoriei.

Dacă inima voastră vă spune, atunci vă invit să mă urmați. Începeți prin a citi site-ul, cărțile, începeți prin a dori să vă cunoașteți pe voi. Călătoria e frumoasă, poate fi lungă sau scurtă, poate fi dreaptă sau mai întortocheată, poate fi ușoară sau grea, dar oricum ar fi… călătoria, este a voastră și merită parcursă. De ce? Pentru că la un moment dat vă veți întâlni cu maestrul… maestrul libertății și adevărului sacru.

Acel maestru ești TU, chiar TU cititorule…

Iar din acel moment maestrul pământean se retrage, iar elevul devine propriul său maestru învățător, pentru că acum a atins culmea de dincolo de neguri, acum are acces deplin la LUMINĂ.

Drumul nu se sfârșește atunci. Drumul abia atunci devine fascinant și frumos… Pentru că... cine nu poate fi fascinat când devenit maestru înțelege că unicul lui ghid va fi de-acum Creatorul a tot și a toate, DUMNEZEU.

Carla von Vlad

Lumea Spirituala Click to join lumea_spirituala@yahoogroup.com

fluturas

Descopera magia ascunsa in sufletul tau...

Cititorii fideli ai site-ului Lumea spirituala ma cunosc deja prin scrierile mele, la fel si cei ce mi-au citit cartile de spiritualitate si romanele initiatice. Lumea sufletului nu este decat o sora a primului meu site, o sora mai mica, la fel de frumosa, la fel de nazdravana, avand si ea aceeasi menire, respectiv raspandirea cunosterii. Nu o fac chiar in mod gratuit… Am si eu un oarece interes, doresc sa traiesc intr-o lume mai buna. (continuarea aici)

cursuri

Pasarea Pheonix

De ce e necesar un maestru…

Este o certitudine ca avem in noi samanta perfectiunii, e sadinta in noi, ascunsa undeva in adancurile sufletului, stim instinctiv despre ea, pentru ca o simtim ca pe un dor…. Un dor de ceva, ceva numit FERICIRE. Sa cauti fericirea este programul divin. (continuarea aici)